REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI PUBLICITARE Giveaway Direcția 5 Sala Palatului 24 septembrie 2026

„Giveaway: Câștigă o invitație la Concert Direcția 5 la Sala Palatului, 24 septembrie 2026”

SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI

Campania publicitară este organizată și desfășurată de SC Artist Direcția 5 Event SRL, cu sediul în Voluntari-Ilfov, Str. Erou Iancu Nicolae, Nr. 103, identificată prin CUI RO23258476, RC: J23/367/2008 (numită în continuare „Organizatorul”). Participanții sunt obligați să respecte termenii și condițiile prezentului Regulament Oficial (numit în continuare „Regulamentul”).

SECȚIUNEA 2. LOCUL ȘI PERIOADA DE DESFĂȘURARE

Campania se desfășoară în mediul online, în paralel, pe paginile oficiale de social media ale Organizatorului:

  • Instagram: @directia5_official
  • Facebook: Directia 5

Campania începe la data de 22 septembrie 2026 și se încheie la data de 23 septembrie 2026, ora 13.00.

SECȚIUNEA 3. DREPTUL DE PARTICIPARE

La această Campanie poate participa orice persoană fizică care are vârsta minimă de 18 ani la data înscrierii și domiciliul/rezidența în România.

Nu pot participa angajații Organizatorului și rudele de gradul I ale acestora.

SECȚIUNEA 4. MECANISMUL CAMPANIEI

Fiecare participant care îndeplinește condițiile de participare prevăzute în prezentul Regulament este eligibil pentru acordarea unei invitații individuale la concertul Direcția 5 din data de 24 septembrie 2026, la Sala Palatului.

Un utilizator poate participa atât pe Instagram, cât și pe Facebook. Participarea pe ambele platforme nu permite acordarea a mai mult de o invitație aceluiași participant.

4.1. Pentru înscrierea pe Instagram, participantul trebuie să:

  1. Lase un comentariu, răspunzând la cerința din postarea dedicată Campaniei.

4.2. Pentru înscrierea pe Facebook, participantul trebuie să:

  1. Lase un comentariu, răspunzând la cerința din postarea dedicată Campaniei.

Notă: Distribuirea postării sau etichetarea prietenilor pe Facebook sunt opționale și nu condiționează participarea.

SECȚIUNEA 5. PREMIILE ȘI VALOAREA LOR

În cadrul acestei Campanii se vor acorda invitații individuale (1 bilet de acces) la concertul Direcția 5, care va avea loc în data de 24 septembrie 2026, la Sala Palatului, tuturor participanților eligibili care îndeplinesc condițiile de participare prevăzute în prezentul Regulament.

Numărul total al invitațiilor acordate va fi determinat în funcție de numărul participanților eligibili.

Premiile sunt individuale, nu pot fi preschimbate în bani, nu sunt transmisibile și nu depășesc plafonul valoric neimpozabil prevăzut de legislația fiscală în vigoare.

Premiul constă strict în biletul de acces. Organizatorul nu asigură transportul, cazarea sau alte cheltuieli conexe ale participanților.

SECȚIUNEA 6. VALIDAREA PARTICIPANȚILOR ȘI ACORDAREA PREMIILOR

Participanții eligibili vor fi anunțați cu privire la acordarea invitației pe paginile oficiale ale Organizatorului și/sau prin contactarea acestora, în termen de 24 de ore de la încheierea perioadei de participare.

Pentru validarea și transmiterea invitației, participanții eligibili au obligația de a contacta Organizatorul prin e-mail la contact@directia5music.ro și de a confirma prezența la concert în termen de 24 de ore de la anunțarea acordării premiului.

În cazul în care un participant eligibil nu contactează Organizatorul în termenul prevăzut sau nu confirmă prezența la concert, acesta poate pierde dreptul de a primi invitația.

SECȚIUNEA 7. LIVRAREA PREMIILOR

Invitațiile vor fi transmise participanților eligibili în format electronic, pe adresa de e-mail sau la numărul de WhatsApp furnizat în momentul validării.

SECȚIUNEA 8. EXONERAREA DE RĂSPUNDERE

Organizatorul acestei Campanii nu este responsabil pentru eventualele amânări, modificări de program sau anulări ale concertului decise de către organizatorul oficial al evenimentului Concert Direcția 5 la Sala Palatului, 24 septembrie 2026.

Campania nu este sponsorizată, susținută, administrată sau asociată în niciun fel cu Meta (Facebook / Instagram).

SECȚIUNEA 9. PROTECȚIA DATELOR (GDPR)

Prin participarea la Campanie, participanții iau la cunoștință faptul că datele publice asociate profilului utilizat pentru participare pot fi utilizate de Organizator în scopul desfășurării Campaniei și acordării invitațiilor.

Datele cu caracter personal solicitate participanților eligibili (nume, prenume, adresă de e-mail și/sau număr de telefon) vor fi prelucrate exclusiv în scopul validării participării și transmiterii invitațiilor, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR) și ale legislației aplicabile privind protecția datelor cu caracter personal.

SECȚIUNEA 10. DISPOZIȚII FINALE

Participarea la Campanie implică acceptarea integrală și necondiționată a prevederilor prezentului Regulament.

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament, cu respectarea legislației aplicabile. Orice modificare va fi adusă la cunoștința participanților prin publicarea acesteia pe pagina pe care este disponibil Regulamentul.

Eventualele situații neprevăzute de prezentul Regulament vor fi soluționate de Organizator cu respectarea legislației în vigoare.